Am fost în Grecia
Nici nu m-am întors bine din Grecia și deja îmi e un dor îngrozitor de Sicilia. Da, ați citit bine, Sicilia.
Nu a fost o clipă în care să nu mă gândesc la insula mea frumoasă, la casa mea dragă.
Pe tot parcursul șederii mele în Grecia, am vorbit permanent cu soțul despre Sicilia, despre asemănările pe care le descopeream. “Uite, cât seamănă colinele astea cu cele de lângă Sutera! ” Sau… “Uite, cât de mult se aseamănă vilele din Halkidiki cu cele din Fontane Bianche ori San Leone!”… Da, foarte multe similitudini. Dar o Sicilia mult mai verde.
Am vizitat Peninsula Calcidică (sau Halkidiki) și Macedonia centrală, iar cu ocazia asta am trecut și prin Macedonia de Nord. Interesantă țărișoară, și aceasta muntoasă și pe alocuri aridă, ca Sicilia. Cu oameni minunați, cu suflet de aur, foarte deschiși și gata să-ți ofere ajutor necondiționat. Macedonia de nord ne-a plăcut mult, am fotografiat acolo niște maci superbi, când am oprit mașina, căci ne-am rătăcit. Puteam noi să nu ne abatem de la drum?
Și pe teritoriul ei au fost momente când mă simțeam în Parco Naturale dei Nebrodi ori în Parco degli Iblei, din Sicilia.
Am avut parte de timp foarte frumos, dar apa mării a fost rece.
Grecia e mai aproape de mine decât aș fi crezut. Pleci dimineața și ajungi pe la 6-7 seara.
Noi ne-am oprit, înainte de a ajunge la destinație, pe un platou deasupra mării și deasupra vilelor din Neos Marmaras, de unde am admirat apusul.
Stâncile și colinele sinuoase, acoperite de pini și plantații de măslini, ce formează o vegetație densă, au un aspect foarte pitoresc, oferind privitorului un peisaj de-a dreptul idilic.
Verdele copacilor, de pe coasta dealurilor abrupte, se reflecta jos în apa turcoaz. Culorile fantastice ale apusului se îmbinau la orizont, iar cerul le împrumuta cu dărnicie valurilor calme, cu sclipiri de aur și safir.
Pretutindeni întâlneai leandri, măslini, palmieri și multă iasomie parfumată.
Mi-au plăcut mult și kandylakia (un fel de troiță sau altar), pe care le-am văzut și prin curțile oamenilor, și de-a lungul drumurilor, la răscruci, pe lângă poduri sau chiar pe stâncile pustii de lângă plajă. Era prima dată când vedeam astfel de construcții miniaturale și mi s-au părut foarte interesante. Ele reprezintă o conexiune cu divinitatea și aproape fiecare casă are o “bisericuță” de genul, în miniatură, unde aprind lumânări și așază icoane. Sunt minunat de frumoase. Se spune ca sunt o parte importantă a culturii grecești, unele dintre aceste altare fiind construite în mijlocul pustietății si sunt la fel de vechi ca drumurile. De-a lungul anilor, în cele mai îndepărtate sate de munte, la care se poate ajunge doar pe cărări înguste și întunecate, multe povești despre plimbări înfricoșătoare au fost povestite iar și iar. Dar micile sanctuare ofereau călătorului un sentiment de siguranță și o oportunitate de reflecție spirituală.
Pensiunea noastra era romantică și destul de rustică.
La unu noaptea, am deschis ușa balconului cu vedere la mare, ca să intre în cameră aerul moale al nopții. Priveam în curtea cu ziduri înalte, cu arbuști și glicine, și o liniște plăcută se așternu peste sufletul meu.
La a doua locație unde am stat două zile mi s-a părut mai turistic, mai modern, mai aerisit, cu un vibe mai apropiat de stațiunile noastre de pe litoralul românesc sau cel bulgăresc.
Pieria mi-a plăcut mult și de asemenea am făcut cunoștință și cu câțiva zei de pe Muntele Olimp. Glumesc, desigur, nu am ajuns lângă Muntele Olimp dar l-am văzut și i-am făcut cu mâna din zare. Poate altădată voi merge să-i întâlnesc pe Atena, Afrodita și ceilalți prieteni ai mei din copilărie. Cu Hermes mă amuzam copios, iar de Apollo și de Ares eram îndrăgostită. Ce vremuri fantastice, nu?
Desigur, Alexandru Mitru e de vină pentru toate pasiunile mele interzise, căci fără Legendele Olimpului scrise de dumnealui, nu ar mai fi existat nimic de genul, iar iubirea mea pentru Elada nu ar mai fi avut niciodată rădăcini atât de adânc înfipte.
În această zonă am văzut doar trei mașini cu număr de România, câțiva din Ucraina, vreo doi bulgari, iar în rest, foarte mulți turiști și localnici greci. Se auzea doar limba greacă, din toate părțile.
Străduțele erau drepte, cu asfalt destul de uzat, dar încărcate de magazine tradiționale cu suveniruri, terase și cafenele, taverne unde se putea mânca bine și destul de ieftin.
Tavernele unde am mâncat mi-au plăcut mult. Una dintre ele era ca un vapor de lemn, amenajată înăuntru în stil marinăresc și cu nelipsitele fețe de masă în carouri alb-albastre.
Salate geniale, vinete cu usturoi, gyros, tsatsiki, souvlaki, saganaki, brânză halloumi și talagani prăjite pe grătar, brânză albă cremoasă manouri… dulciuri tipice grecești… o nebunie culinară!
Plăcinta grecească cu brânză sărată, bougatsa tyri, servită caldă, cu miere și nuci pe deasupra, trebuie neapărat încercată (compoziția și servirea diferă în funcție de zonă, în unele părți fiind umplută cu cremă de vanilie sau cremă de griș).
Au mâncare mai apropiată de noi, mai balcanică decât a italienilor, chiar dacă la bază sunt tot uleiul de măsline, peștele și alte produse mediteraneene proaspete, locale.
Prețurile, cum spuneam, sunt acceptabile, cu condiția să nu mergi în locurile pretențioase sau în acele taverne ce sunt adevărate capcane pentru turiști, iar pâinea sau apa costă 4 euro.
Înainte de a intra într-o tavernă sau de a te așeza la o terasă, deschide pagina cu recenzii de pe Google și citește-le pe cele negative mai întâi. Dacă sunt multe și toate zic același lucru, că prețurile sunt foarte mari sau mâncarea nu e bună, ar fi cazul să le crezi. Dacă, însă, apare doar așa, un caz singular, câte-un nemulțumit de ceva mărunt (dar, desigur, semnificativ pentru el, căci altfel nu scria recenzia) nu văd de ce nu ați încerca să intrați și să vă convingeți cu proprii ochi. Experiențele și opiniile noastre personale sunt, în fond, cele mai importante.
Mie cel mai mult mi-a plăcut midii saganaki (midii în sos de roșii cu brânză feta); absolut delicios!
Ingredientele pe care le-am identificat au fost midii proaspete, curățate, ceapă, usturoi, sos de roșii sau roșii coapte, feta sau telemea, oregano, ulei de măsline și desigur sare, piper și ardei iute roșu, numit la ei boukovo. Sosul era nemaipomenit, destul de acid dar totuși iute-dulce-acrișor, diferit de tot ce am mâncat până acum.
Cum te apropii de orașele muntoase din interiorul Greciei, lângă regiunea Epir, peisajul se schimbă, devine mai neprimitor, mai aspru, deși pădurile se înalță la fel de falnice. Simți mai profund lumea aceea închisă în negura vremurilor, care trăiește încă în cel mai autentic și tradițional mod. Și arhitectura se schimbă. Apar la tot pasul clădiri pestrițe, din piatră deschisă la culoare și pe margini mai întunecată, care dau un efect vizual deosebit. Totul devine mai măreț dar și mai auster.
Nu am cuvinte atât de profunde pentru a descrie grandoarea peisajelor și diversitatea reliefului.
A fost superb, însă nu se știe când și dacă vom mai veni aici, în Grecia.
Am vrut doar s-o “bifez”, să știu și eu cum sunt aceste zone, dar mai ales Halkidiki, pe care mulți români o preferă, inclusiv verișoara mea Caty. Poate în viitor vom reveni în frumoasa Elada, dar vom merge să vizităm ceva insulițe mai izolate.
Mi-aș fi dorit ca pentru vacanța asta în Grecia să găsesc și un parfum mai deosebit, care să fie curat și sărat în același timp, apos, verde, răcoritor, cu puțin mosc, dar nu citric sau masculin. Nimic dulce, nimic floral. Să aibă miros de alge, sare, nisip fierbinte și frunze de palmier… M-am gândit prima dată la Montale Sandflower, însă mi se părea prea greu, apoi mi-am refugiat visele de vară în simplitatea lui Thalasso Therapy de la Tesori.
E destul de marin chiar dacă, ocazional, apar mici valuri misterioase cu o notă florală neidentificabilă, dar care vin și pleacă, ușoare, delicate și încântătoare.