Caniculă și filme
Cum fac față caniculei? Bună întrebare… Draperiile întunecate și un ventilator sunt singurele arme reale pe care le am, dar îmi dăruiesc, totuși, o senzație de răcoare. De trei ani tot oscilez între a-mi instala sau nu aerul condiționat. Poate la anul, cine știe…
De când cu nebunia virusurilor, a conflictelor și războaielor, care, se pare, se răspândesc cu repeziciune peste tot în lume, am cam încetat să-mi fac planuri pe termen lung. Chiar și o modificare minoră făcută în locuință îmi dă de gândit – oare e momentul potrivit? oare e bine să investesc acum, când prețurile sunt atât de ridicate? Merită să mă zbat atât pentru confortul meu, când nu se știe ce-mi va aduce ziua de mâine?
Războiul din Ucraina, criza energetică, iarna friguroasă ce ne așteaptă, prețurile tot mai mari, confruntările dintre Serbia și Kosovo și, mai nou, conflictul dintre China și Taiwan, care va izbucni, poate, în curând… sunt semnale de alarmă că totul se va schimba și se va pune capăt globalizării așa cum am cunoscut-o până acum. Lumea în care vom trăi nu va mai fi deloc așa cum o știm, ne așteaptă vremuri tulburi, pe care le credeam demult apuse. Goana asta după noi teritorii sau recucerirea celor vechi mă trimite cu gândul la Evul Mediu, nicidecum la un viitor pe care-l visam și-l doream.
Încerc să nu mă gândesc prea mult și am ajuns să detest știrile în general. Astfel, prinsă între ciocan și nicovală, între idealuri și realitate, mi se pare foarte dificil să mai îndrăznesc să-mi fac planuri mărețe, pentru un viitor luminos.
Apoi, mă ajută filmele. Revăd exact acele filme care mă fascinează și pe care le iubesc. Nu mă uit la filme noi, momentan vreau să mă bucur doar de ceea ce cunosc deja, dar, poate, s-a mai estompat în timp. Imagini, scene, personaje pe care le-am uitat și vreau să le redescopăr într-o nouă lumină. Acum e momentul potrivit să-mi aduc aminte de toate acele secvențe minunate, care mi-au bucurat cândva sufletul. Și, nu în ultimul rând, urmăresc doar filme cu mesaj pozitiv. Nimic care să mă tulbure în aceste clipe. Am nevoie de liniște, și de foarte multă pace. Sunt zile fierbinți, din toate punctele de vedere, în care încerc, totuși, să-mi găsesc echilibrul interior.
Azi, de pildă, am vizionat din nou niște filme românești, care-mi dau o senzație de bine.
Și pentru că blogul meu este odaia în care mă relaxez, este camera mea, întunecată sau luminoasă, după caz, m-am gândit să scriu și câteva rânduri despre unul dintre filmele văzute.
La vârsta dragostei (1963) e un film care, din punctul meu de vedere, poate concura cu unul italian, în care joacă, de exemplu, Gianni Morandi. Filmele comuniste sunt, în general, destul de penibile, căci principalele îngrijorări, pe care le au toate personajele, sunt calitatea cimentului, construcțiile și problemele din agricultură, când ogoarele nu erau arate și semănate corespunzător, iar seceta le dădea oamenilor de furcă. Mai sunt câteva comedii drăguțe (BD-urile pe primul loc), pe care le iubesc și pe care nu le-aș putea critica niciodată, din principiu.
Însă acesta nu mi se pare deloc penibil. E un film frumos, cu oameni frumoși. Un film sensibil și romantic, în același timp. Barbu Baranga e un actor deosebit de atrăgător, are un farmec rebel, neînțeles, iar Anna Szeles e superbă. E atât de dulce și inocentă, o minunăție de fată! L-am revăzut din nou în seara asta și nu mă pot sătura de el.
Păcat că pe Barbu Baranga nu l-am mai văzut jucând și în alte filme; ar fi fost un actor chiar mai șarmant decât Florin Piersic, la vremea lui.
Apoi, am revăzut Midsommar, ca să fiu în ton cu vara asta fierbinte. Sau poate, să mă răcoresc.
Și în pandemie mi-a fost de folos, l-am vizionat de vreo două ori în acea perioadă, chiar începusem să-l interpretez dintr-un unghi personal, dezvoltând altfel personajele și simbolurile, în mintea mea.
Am un obicei pe care puțină lume îl înțelege. Cam la doi ani, revăd filme din trecut care mi-au plăcut foarte mult. Uneori observ noi detalii, de parcă aș vedea unele secvențe pentru prima dată. Și nu e că n-aș fi eu atentă, dar, odată cu trecerea timpului, parcă le privesc cu alți ochi. Emoțiile nu dispar, ci, din contră, se accentuează.
Văzusem deja Hereditary, regizat tot de Ari Aster, care nu mi-a plăcut. Apoi am început să-l compar cu The Wicker Man, o ciudățenie oribilă, și cel din ’73, și cel din 2006 (îmi place cum joacă Nicolas Cage, dar urăsc subiectul în general).
Dar Midsommar e mult mai bun decât cele două filme menționate mai sus. Are o altă lumină, și chiar dacă e dramatic, nu e atât de întunecat. Parcă îți lasă o firavă speranță, în final, că totul va fi bine. Deși nu putem ști ce s-a întâmplat, de fapt, cu draga de Dani.
Poate au sacrificat-o și pe ea… cine știe? Totuși, e un film horror frumos, dacă poate exista așa ceva… E ca și cum ai spune, un “om urât frumos”. Însă are un mesaj existențial ocult și foarte profund, în același timp. Mai puțin ritualul sexual dintre Maja și Christian, care m-a scârbit.
În schimb, pe Dani și Pelle îi văd împreună, iubindu-se sincer și pur.
Da, probabil idealismul meu e ciudat, iar optimismul ăsta cam nepotrivit în cazul unui film horror. Ar trebui să înțeleg că nu toate filmele se pot sfârși ca în romanele lui Jane Austen. Dar mi-ar plăcea să fie așa…
De-a lungul timpului am îndrăgit și apreciat mulți actori, de la cei mai cunoscuți, și aici voi rosti nume mari, Johnny Depp, Colin Firth, Daniel Day-Lewis, Julian Sands, Kyle MacLachlan, Greg Wise, Jim Caviezel, Anthony Hopkins, Robert De Niro, Sharon Stone, Jodie Foster, Nicole Kidman, Julianne Moore, Alan Rickman, Antonio Banderas… până la cei apăruți în filme mai recente.
Mia Wasikowska, Laura Fraser, Rebecca Hall, Anna Mouglalis, Holliday Grainger, Dakota Fanning, Kelly Moira, Lucy Boynton, Rachel Hurd Wood și Anna Friel sunt printre actrițele cele mai iubite de mine.
Iar ca reprezentanți masculini i-aș aminti pe Jamie Dornan, Mads Mikkelsen, Rupert Penry-Jones, Eric Bana, Theo James și Tom Sturridge. Mai sunt și alții, desigur, dar aceștia îmi vin acum în minte.
Și, uite așa, nu mă gândesc la canicula ce va urma mâine, și mai ales săptămâna viitoare, când se vor depăși 40 de grade la umbra, ci mă alin cu amintirea unor veri normale, pe care le trăiam prin anii ’80, când, în iulie, mergeam cu bunicii la mare… Era atât de minunat!
Am studiat mulți ani psihologia, pentru a intra la facultate, iar, mai apoi, ca viitor asistent social, și știu că refugierea în trecut nu e tocmai cea mai bună soluție, poate crea serioase blocaje evolutive și de dezvoltare personală, însă doar asta pot face, momentan. Și oricum, sunt la o vârstă în care prea puțin mă mai interesează evoluția mea spirituală sau profesională. Mă apropii de jumătatea mea de veac, așa că, să lupte mai mult cei de 20 de ani, pentru a-și găsi o anumită direcție în viață. Eu am obosit. Fiecare se protejează cum știe și cum poate, încercând să-și țină mintea limpede și să n-o ia razna.
Și-apoi, să fim sinceri, uneori, lipsa culturii și cunoștințelor te face mult mai puțin expus la toate aceste mizerii mediatice.
“Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 3) Nu-i așa că scrie și în Biblie? Cu cât ești mai ignorant, mai detașat sau mai neștiutor, cu atât mai bine.
Nu știu cum o fi arătat manuscrisele originale sau cine o fi spus, inițial, toate aceste povești din vechime, (care, din punctul meu de vedere, sunt pură mitologie), dar știu că toți cei care au urmat în veacurile succesive au luat, tăiat, adăugat, modificat totul. Dacă în copilărie credeam atâtea baliverne, cu timpul am devenit agnostică, iar acum mă îndoiesc tot mai mult, de tot și toate.
Din păcate, sunt momente în care cred că Biblia a fost rescrisă de oameni ca Șoșoacă și Teodosie, prea-nefericitul Tomisului, așa că mă voi abține de la alte comentarii, pentru că religia, ca și politica, sunt două subiecte spinoase. Însă eu urăsc incultura și oamenii proști.
Și acum, concret… ce îmi rămâne de făcut?
E prea cald… așa că voi încheia aici,
Mai un film vechi, mai un parfum… în speranța că va trece mai repede toată perioada asta nebună – nebună, pe care o trăiesc. Dar, probabil, sunt doar iluzii…
Și greul doar de acum va urma.