Durere și efemeritate
Umbrele amurgului se lăsau tot mai repezi peste întinderile de nisip, iar răcoarea serii se îngemăna cu țipetele tot mai stinse ale pescărușilor.
Valurile se loveau de stabilopozii gri de beton, și acest zbucium, al unei veșnice neliniști metafizice, acest ecou al necunoscutului din adâncuri, îmi aducea în suflet o iremediabilă tristețe.
Foarte aproape de locul în care mă aflam, în urmă cu mulți ani, pierise în negrele genuni ale apelor o persoană dragă, o rudă care dădea culoare vieții noastre, aducând fericire și bine dispoziție cu râsul său, cu simpla sa prezență.
Atunci când am primit dureroasa veste eram destul de mică, însă știu că în acea zi era să mor călcată de o mașină, în timp ce alergam spre casă, trecând printr-un loc nepermis, căci începuse deodată o ploaie torențială oribilă, cu trăsnete și grindină.
Iar eu fugisem din bloc la o librărie de peste drum să-mi cumpăr un caiet ce-mi trebuia neapărat a doua zi la școală, cu toate că mama mă avertizase să nu ies din casă pe o astfel de vreme.
Apoi spre seară am primit tragica veste. Am văzut multă durere și lacrimi în casă în acea zi, mie nu-mi venea să cred și nu puteam înțelege de ce toți îmi zic să mă liniștesc și să suport.
Era primul deces important din familie pe care îl simțeam intens, îl înțelegeam într-o oarecare măsură, dar nu pe deplin.
Trebuia să dau dovadă de o profundă forță sufletească, însă eu eram doar un copil. Era peste putința mea de înțelegere, cum să trec de acele momente grele. Cum aș fi putut gestiona un astfel de eveniment? Îmi aduc aminte și acum nebunia acelor zile…
Mi s-a spus că trebuie să accept realitatea așa cum e și să nu mă las răpusă de acea neașteptată schimbare care se ivise pe drumul vieții noastre. Că, cică, viața merge înainte.
Dar confuzia care mă stăpânea îmi anihilase parcă și cel mai mic strop de rațiune.
Mă tot gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă m-ar fi lovit și pe mine mașina în acea zi…
Și nu înțelegeam de ce toți îmi spuneau că trebuie să mă consolez. Nu cred că sunt multe persoane care pot afirma sincer că se supun fără să cârtească destinului nedrept. Cum să-i ceri asta unui copil?
Da, viața a mers înainte, dar durerea a rămas acolo. Și nu e o rușine s-o retrăiești din când în când, și să plângi până când nu mai poți atunci când iți aduci aminte de tot ce-a fost cândva. Lacrimile te mângâie și te alină.
O moarte absurdă și stranie, care a zămislit atâta deznădejde și a născut atâtea întrebări fără răspuns.
Investigațiile Miliției nu au dus nicăieri, mai ales că în perioada comunistă cercetările se făceau așa cum se făceau.
Chiar mă întreba sora mea, zilele trecute, dacă eu cred că atunci a avut loc o crimă misterioasă sau a fost doar un accident stupid.
Ea îl visase de curând, se făcea că venise în vizită la noi, deși pe atunci era prea mică pentru a-și mai aduce aminte de el, nu avea nici măcar un an.
Ceea ce a urmat a fost bizar.
Întâmplări inexplicabile s-au produs, imaginea acelei rude a fost văzută de mulți membri ai familiei în săptămânile și lunile care au urmat, mai ales tatăl meu îl vedea pe cel dispărut recent dintre noi în diverse ipostaze înspăimântătoare.
Halucinații provocate de prea multă suferință sau poate de dorul care exista? Ori dorința de a-l mai vedea măcar o dată și faptul că era prea greu să accepți ideea că el nu mai este?
Întrebările legate de moartea sa au rămas și azi vii în mintea noastră, deși s-au scurs foarte mulți ani de atunci.
De ce trăim mereu sub semnul unui incognoscibil mister, ce e mai presus decât orice gând și orice fapt real?
Care e, de fapt, realitatea pe care noi o percepem și ce se întâmplă dincolo de ea?
Iar în această efemeră existență, de ce unii dintre noi nu pot uita vechile tristeți sau bucurii? Se spune că timpul vindecă orice durere, din păcate nu și-n cazul meu.
Persoanele care s-au dus de lângă mine nu mai sunt; așa că nimeni și nimic nu mai poate să mi le-aducă înapoi. Nici timpul, nici realizările actuale, nici bucuriile prezente, nici banii, nici Iadul și nici Raiul.
Dar ei există în sufletul meu și vor pleca doar atunci când voi pleca și eu.