NATALIA's WORLD

artă şi literatură

Să înlăturăm tristețea

amintiri, copilarie, disparitie, durere, familie, mister, moarte, pierdere, suferinta, trecut, tristete, viata

Să înlăturăm tristețea

 

A fi trist înseamnă să fii plin până la refuz cu o experiență de o anumită intensitate, pe care ai început s-o conștientizezi și pe care ai vrea s-o elimini, dar nu știi cum. Mulți sunt triști, aparent, fără un motiv real, dar ceva tot există acolo, în subconștientul fiecăruia, care generează starea aceasta. Până la faza în care vei alunga tristețea, ocupându-ți mintea cu altceva plăcut, acea stare de sațietate, de prea plin, rămâne în sufletul tău și ți-l apasă într-un mod profund. Tristețea poate pleca de la anxietate, această etapă fiind una mai ușor gestionabilă, dar poate ajunge până la depresie sau chiar mai departe.

Mă voi referi, în cele ce urmează, la o formă specifică de tristețe, pe care toți am cunoscut-o sau suntem destinați să o cunoaștem la un moment dat. Este tristețea pe care o numim doliu. Durerea este un proces special prin care trebuie să trecem pentru a accepta un sfârșit. Pentru o anumită perioadă, pierderea persoanei pe care o regretăm din tot sufletul, accentuează prezența acesteia în mintea noastră. Este un paradox ciudat că îndepărtarea unei persoane, a unui loc sau a unui lucru drag din viețile noastre le face să existe și mai încăpățânat. Acesta este motivul pentru care vorbim despre “a fi bântuiți de fantomele trecutului”; se scapă foarte greu dintr-o asemenea situație.

Iar cei care “uită” repede și par fericiți la scurt timp după un eveniment tragic, de fapt nu fac altceva decât să îngroape acea formă de tristețe neconsumată. Ea există, e vie și va exista mereu ascunsă undeva, foarte adânc, metamorfozându-se în ceva foarte nociv, într-o fantasmă răzbunătoare ce ne va ataca atunci când ne vom aștepta mai puțin. Și prin atac nu mă refer la ceva de tip poltergeist, ci la un atac psihic puternic, la o furie oarbă, la o izbucnire cu totul neașteptată și în împrejurări cu totul nepotrivite.

Da, tristețea e un miraj întunecat, un perpetuum mobile ce se autoregenerează, aflat într-o infinită mișcare. Însă trebuie căutată sursa durerii; trebuie oprită cumva, trebuie eliminată.

***

Doar pentru că nu scriu des despre asta, nu înseamnă că nu mă gândesc la voi, dragii mei dragi, cei care nu mai sunteți astăzi cu mine. În fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare bătaie a inimii mele sunt cu voi, dar trebuie să elimin tristețea ce mă bântuie de ceva vreme, pentru că simt că nu-i bună deloc. Prea multă durere nu mai are unde să încapă și se revarsă în jurul meu, zilnic mă trezesc într-o baltă întunecată de tristețe și mă împotmolesc în noroiul deznădejdii. Nu am cum să vă mai aduc înapoi, deși aș face orice să vă am din nou lângă mine. Vreau să închid odată pentru totdeauna acest capitol și să vă port altfel în amintirile mele. Fără tristețe și fără lacrimi.

Natalia Nc.©

Next Post

© 2020 - 2023 NATALIA's WORLD

Theme by Anders Norén

error: